Cum vi s-a părut competiţia?
În primul rând a fost un turneu final bine organizat. Nu e surprinzător că a bătut toate recordurile de audienţă, atât ca număr de spectatori prezenţi, cât şi ca număr a celor care au stat în faţa televizoarelor. Chiar dacă de multe ori spunem că aceste naţiuni sunt cumva favorizate şi organizează ele competiţiile, trebuie să înţelegem şi noi odată că pentru handbalul mondial, handbalul european în special este un mare câştig ca fenomen. Aceste audienţe permit o dezvoltare planetară a sportului mult mai bună, este o reclamă extraordinară pentru handbal ce au reuşit ei să organizeze acolo şi cred că asta a contat cel mai mult la finalul competiţiei, după părerea mea.

Ca să nu dăm exemplu neapărat România, dar dacă acest Mondial s-ar fi desfăşurat pe undeva în Est, impactul nu ar fi fost acelaşi?
Ca să mă fac înţeles, da! Cu toată stima, dar un asemenea Campionat Mondial ca nivel şi cu asemenea prezenţă de spectatori probabil că va ajuta enorm handbalul ca dezvoltare globală. Este văzut cât mai bine, este prezentat cât mai bine, calitatea jocurilor a fost bună. Au fost şi echipe surpriză care vin din părţi ale globului care altădată nu prea jucau handbal. Şi asta este foarte important. Şi pentru ei handbalul s-a văzut mai pregnant acolo.

Ca şi nivel valoric, cum a fost acest Campionat Mondial?
A fost un handbal dus la culmile lui, echipele au jucat în viteză, în forţă, un handbal modern, deosebit, cu toate ingredientele. Este un sport dinamic, te atrage să te uiţi ca şi spectator neavizat. Cam asta ar fi la general. Ca specialist, ca să intru mai în profunzime, în afară de factorul fizic, se joacă în viteză, se joacă fără economie de energie. Apoi, tragerea la sorţi a fost puţin dezechilibrată şi aici au fost mici probleme, dar asta ţine numai de sistemul de desfăşurare, care niciodată nu va fi unul ideal.

Danemarca a fost o campioană meritată?
Este o campioană meritată şi au dovedit asta, au jucat bine, s-au simţit foarte bine acasă la ei, au avut avantajul unui public senzaţional. Şi în afară de asta, joacă un handbal la superlativ în ultimii ani. Echipele din Top 6-7 întotdeauna au fost acolo, pe podium sau în apropierea lui. Profitând şi de culoarul pe care l-au avut, trebuie să spunem şi asta, cu meciuri mult mai uşoare să ajungă în semifinale, sunt o campioană meritată. Au câştigat toate meciurile, s-au impus şi la diferenţe mari şi nu văd de ce n-ar fi. Mikkel Hansen a prins un Campionat Mondial foarte bun. Şi la alte turnee a jucat bine, dar parcă de mult timp nu a mai evoluat la nivelul acesta. În poartă au avut doi goalkeeperi senzaţionali, Lauge a jucat fantastic tot campionatul, pivotul lor Zachariassen a crescut de la meci la meci. Au avut câţiva jucători care au strălucit acolo şi asta a ajutat şi echipa. S-au apărat bine, au fost echipă completă şi clar au meritat titlul.

Este un jucător care v-a plăcut în mod desosebit?
Mi-a plăcut foarte mult ce a jucat Rasmus Lauge, a contribuit enorm la victoriile danezilor, bineînţeles, şi Mikkel Hansen. Mi-a mai plăcut de la norvegieni stângaciul Rod, a făcut la rândul lui un campionat foarte bun, mai puţin finala, deşi cred că a fost accidentat. A mai fost şi Sagosen. Practic, cele două cupluri de jucători au tras echipele lor până în finală şi au contribuit mult la succesele echipelor lor. Nu întâmplător sunt şi jucători de 9 metri. Iar cei doi norvegieni sunt foarte tineri, Rod are 21 de ani, Sagosen - 23 ani, este impresionant ca să spun aşa.

"Cu ce să comparăm, că nu prea avem cu ce"

Făcând o paralelă cu handbalul românesc, aveam loc la acest Campionat Mondial într-o anumitră conjunctură?
Aoleo, mi-era frică de întrebarea asta!

E firească întrebarea, trebuie să vedem exact unde ne aflăm...
Aş vrea să nu spun nimic, ca să nu supăr pe cineva, cred că am început să supăr prea multă lume.

Doare adevărul?
Cu ce să comparăm, că nu prea avem cu ce. Doare, normal că doare. Suntem departe de lumea bună. De ani de zile suntem într-o paradigmă. Important este să vedem în primul rând unde suntem noi. Dar întotdeauna ne raportăm la faptul noi am jucat cândva cu cei buni, iar ăia nu ne-au bătut decât la 10 goluri, că nu suntem departe de ei, etc. Dar dacă ne uităm exact la ce joacă echipele de vârf, eu cel puţin spun că este o diferenţă enormă. Eu am senzaţia că nu reuşim încă să ne raportăm. Nu vreau să-mi aduc aminte decât de tragerea la sorţi cu Macedonia (n.r. echipa care a eliminat România în play-off). S-a spus atunci că am avut noroc, nu uit lucrurile astea, şi după ce ne-au bătut la opt goluri, au fost declaraţiile antrenorilor, care au spus că am jucat contra uneia dintre cele mai bune echipe din lume. Dacă noi avem asemenea declaraţii, înseamnă că nu ştim unde suntem. Important este să ştii unde te afli, ca să ştii ce poţi să faci, să ajungi şi tu spre ceilalţi. Dacă noi spunem că ne-a bătut Macedonia, una dintre cele mai bune echipe din lume... Pe ce loc s-a clasat Macedonia?

Pe locul 15...
Dacă spunem că ăia de pe locul 15 sunt cei mai buni din lume, atunci ce mai spunem despre cei care au fost în faţă? Să mai spun că în anii 90 jucam cu Jakobsen, actualul antrenor al Danemarcei, şi Kristiansen, două extreme senzaţionale, mai bune decât ce au ei acum? Mai aveau portari foarte buni, pivot, centru, interi, o echipă foarte bună şi atunci. Şi îi cam băteam pe unde îi prindeam. Asta este diferenţa, ei au crescut enorm şi au ajuns în ultimii ani să joace numai la medalii, iar noi am ajuns să spunem că atunci când ne bate Macedonia la opt goluri, ăia sunt cei mai buni. Nici măcar realitatea nu o vedem.

Nişte lucruri trebuie spune, dacă nu le spune nimeni...
Nu ştiu de ce oamenii din handbal nu au curaj, sunt puţin închişi. Iar dacă rămânem aşa şi nu deranjăm, nu criticăm, e bine. Cred că trebuie spuse lucrurile, ca să ştie oamenii de unde să plece în primul rând, asta este situaţia. Ce s-ar putea face...

Ce ar schimba dacă ar avea o baghetă magică

După acest Campionat Mondial, ştiind şi care este situaţia în handbalul românesc, dacă aţi avea o baghetă magică, puterea să schimbaţi ceva, care ar fi primele măsuri pe care le-aţi lua, astfel încât să se întâmple ceva?
Este foarte greu să o apuci de undeva, până nu îţi dai seama unde eşti. Eu cam ştiu, dar nu vreau să mă substitui în locul celor care ar trebui să-şi facă treaba.

Şi totuşi, dacă aţi avea bagheta magică...
Sunt nişte lucruri care poate par banale, dar trebuie rezolvate anumite lucruri. Dacă iar începem să spunem ce se întâmplă la nivelul de jos... În primul rând, este nevoie de o strategie şi de o viziune. Am spus-o şi la alegeri, o spun şi acum. Nu putem să aşteptăm de la alţii să ne înveţe ei handbal, acesta este sfatul meu. Am denumit-o şi atunci şi încă ţin la ea, nu este naţionalistă, dar e purul adevăr, "Handbalul făcut de români pentru români". Oamenii din handbal trebuie să înţeleagă, nu o să vină nimeni să ne înveţe, pentru că nu s-a întâmplat nicăieri în lumea asta. Nu există să se fi dus români, pentru că am avut şi noi oamenii noştri care au plecat, şi să-i înveţe nu ştiu ce handbal pe alţii. Trebuie să ne apucăm noi serios de treabă, să vrem să învăţăm. Măcar să revenim la ce făceam noi înainte de 90, nu să ne întoarcem în timp, ci să updatăm totul la ziua de azi. Baza handbalului nu este greşită, nu s-a schimbat în sensul că acum se joacă cu piciorul, nu cu mâna. Avem nişte baze solide şi lucruri pe care le făceam bine înainte de 90 şi după Revoluţie. Problema este să ne updatăm singuri, nu vor reuşi alţii să ne înveţe pe noi. Dovadă că încercăm cumva de sus în jos să rezolvăm situaţia handbalului, cu antrenori la nivelul maxim, care vin şi pleacă, adică efemeri. Nu au cum şi nu s-a întâmplat nicăieri în lume, ca să înţeleagă oamenii bine. Până noi nu vom învăţa despre ce este vorba în handbalul modern şi nu vom încerca singuri să progresăm, nu ne vor scoate străinii. Deci, dacă aş avea o baghetă magică, aş vrea să-i fac pe oameni să înţeleagă că noi singuri ne putem rezolva problemele. Dacă aş avea o baghetă magică, ar trebui ca specialiştii români să crească în valoare şi dintr-o dată handbalul românesc va fi calificat la competiţiile majore, mă refer la cel masculin. Iar cel feminin probabil că ar câştiga şi trofee mai importante. Cam asta ar fi dacă bagheta magică ar veni de jos în sus, începând de la juniori şi acolo am crea o bază sollidă. Este mult de lucru, ne trebuie o masă critică în primul rând de copii, de oameni din handbal, jucători de handbal. De fapt, este greu să te baţi cu naţiuni care au zeci, sute de mii de participanţi în competiţiile lor. Vorbim de Germania cu 800.000 de legitimaţi, de Franţa cu 600.000 şi noi cu... Nici aici nu ştim cifra reală, eu cred că sunt în jur de vreo 6.000, presupun.

Cam acesta ar fi numărul, din moment ce la seniori nu mai sunt nici 40 de echipe de seniori...
Cu o masă critică, apar şi jucători de unde nu te aştepţi. Eu am învăţat asta în Germania, apăreau jucători din neant, care nici nu treeau pe la echipele naţionale de juniori. Apăreau efectiv din liga a treia şi ajungeau până în echipa naţională de seniori. Asta înseamnă puterea masei de jucători şi puterea masei de specialişti, care să ajute handbalul. Să ne aducem aminte că în anii 80, dacă am reţinut bine, aveam pe la 45.000 de legitimaţi. Păî de la 45.000 la 6.000 presupuşi este diferenţă de la cer la pământ. Şi echipe, la fel, în Bucureşti aveam peste o sută. Acum, abia le mai numărăm pe ce mai găsim pe aici.

Din punctul acesta de vedere, situaţia este şi mai tristă.
Este normal, trebuie investiţi şi bani, dar chiar şi cu ce avem azi, atât financiar, dar şi ca masă critică tot pot fi anumite lucruri. Dacă ai viziune şi nu te gândeşti numai la ziua de mâine, ci să investeşti în perspectivă, în educaţia sportivilor, în educaţia antrenorilor, în educaţia oamenilor implicaţi în handbal.

"Soluţia este să aducem numai spanioli?"

Dacă aţi fi fost preşedinte, aţi fi convocat Comisia Tehnică, Consiliul de Admninistraţie după acest Campionat Mondial în regim de Urgenţă, pentru a se discuta deschis cu cărţile pe faţă despre situaţia de moment a handbalului masculin. O zi în care să staţi de dimineaţa până seara într-o încăpere, iar la final să ieşiţi cu nişte idei, cu o strategie. Azi, la şedinţele CA se discută despre foarte multe probleme, de Comisii, de regulamente, arbitri, observatori, diverse cazuri, dar prea puţin despre o viziune, despre o strategie.
Sunt şi alte naţiuni care au procedat la fel. Au strâns cei mai buni oameni din handbal de la ei, i-au pus la o masă şi au încercat să facă o strategie de viitor şi au şi reuşit-o. Sunt naţiuni care au făcut chestia asta, de exemplu Germania, pe care o ştiu foarte bine. După Mondialul din 2007, pe care l-au câştigat, după ce a trecut ceva timp, şi-au dat seama că au o mare problemă cu ce înseamnă jucătorii străini. Nu neapărat cu prezenţa lor acolo, ei nu gândesc în paradigma asta, ci ceea ce înseamnă jucătorii germani în Bundesliga. Aceeaşi problemă pe care o avem şi noi. Au strâns câteva capete inteligente care au creat o viziune şi pe care eu aş fi vrut nu neapărat să o copiez, ci să o aduc să facem ceva şi în România, dacă putem. La un moment dat, fără falsă modestie, am dat o strategie la federaţie, când lucram la echipa naţională. Era tehnică, despre cum se lucrează de la minihandbal sau ce ar trebui să facem noi de la acest nivel. I-am predat-o directorului tehnic, domnului Macovei. Ne-am mai strâns câţiva şi am discutat despre ce s-ar putea face în viitor. Ştiu că Bogdan a spus că e OK, e bine ce apare acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe. Apoi au venit tehnicieni spanioli, care au avut alte idei, bănuiesc că nu foarte departe de ce am prezentat, pentru că acolo am încercat să aduc tot ce au făcut germanii, spaniolii în ultimul timp. Erau nişte linii mari acolo, cam ce ar trebui făcut la fiecare nivel. Asta trebuie văzut, ce putem face pentru a mişca handbalul masculin, chiar şi cel feminin, să-l dezvoltăm mai bine şi să avem mai mult succes în viitor. Trebuie să avem grijă şi acolo să nu urmăm modelul masculin, să nu cădem. Ca rezultat sunt OK în momentul acesta, după ce am terminat pe locul 4 la ultimul Campionat European. Dar aşa a fost şi la băieţi, eram acolo în anii 90, în primii 10, dar odată cu pierderea jucătorilor şi antrenorilor care au plecat în masă în 90 a venit şi slăbirea handbalului masculin. Trebuie spus şi faptul că în ultimii mulţi ani, handbalul masculin a fost mai privat de investiţii decât fetele. Mai curând, se investeşte şi în handbalul masculin, ca pondere a banilor, nu mai e un decalaj, s-a reglemantat, dar asta nu este tot.

Avem viitor în handbal, la cel mai înalt nivel?
Nu văd de ce nu am avea, dar nu aşa. Să investim nu numai material, dar şi uman. Fără oameni, fără specialişti este greu să mişti lucrurile din loc. Cel mai deranjant, pentru mine personal, să spui că nu ai jucători de valoare, în primul rând că nu ai antrenori de valoare, specialişti, dar să nu faci nimic pentru ei. Sau pentru asta. Să stabilim de ce nu mai avem şi să vedem ce putem face pentru ei. Soluţia este să aducem numai spanioli? Încă o dată o mai spus, aşa ceva este incredibil. Cele mai slabe rezultate din istoria handbalului românesc sunt obţinute de un antrenor spaniol venit pe la juniori pe aici (n.r. referire la Jordi Giralt). Luaţi vă rog frumos istoria, că este pe site, nu se poate ce rezultate a avut şi spunem că vrem să copiem modelul acesta. Păi cu cine, cu un antrenor cu care pierdem la 22 de goluri diferenţă, la 18 goluri acasă cu Israel, la 15 goluri? Ne-a dus cu juniorii acum de nu ne mai putem prezenta 4 ani la nicio competiţie importantă. Iar el este tot prin România şi ne învaţă handbal? Asta chiar mă doare. Dacă aşa vrem şi asta e viziunea, atunci viiitorul va fi la 22 de goluri. Israel ne bate acasă la 18 goluri, ce să mai spunem? Iar o să spunem ce au crescut alţii în handbal, ce investiţii au făcut, că jucătorii lor de 18 ani joacă prin Germania. Adică unii se adună şi găsesc soluţii extreme, dar noi nu suntem în stare. Şi tot insistăm. OK, dacă este bine aşa, să mergem aşa.